Atîrna cerul, de sus pãmîntul
De sub rãdãcini, agãþat de glie,
În funie dreaptã întinsã-i zarea
ªi prinde-n colþ de cer vãzduhul.

Îndreptat e ne-rostitul de necrezut,
Descãtuºat e ne-vorbitul dãscãlit,
...departe de tot...
Acolo unde înþelepþii se aºeazã
La veacul de somn.

În urmã ºi-a urmat chemarea
În umbrã i-a fost mereu zarea.
...departe de tot...
Acolo unde toate gîndurile mor...

Sã lãsãm cuvîntul sã doarmã ...
Lipsind de vorbe, mutã-i mintea,
Seninã-i fruntea...

Gînduri curg, ºi acoperã lumea,
Ghem de fire înnodate,
Se în-coardã ºi a-coardã
În tot ce-i fals ºi nu vibreazã.

Cînd fãcutul nefãcut,
Ce-a trecut prin netrecut
A zãcut ºi-a petrecut
Prin fãr’ de loc,
În fãr’ de vreme...

Ochii înceþoºaþi ºi tulburi,
De-o mare de semne,
Ce-n van presarã înfãþiºare,
Înecînd privirea
ªi-nrobind vederea
De a sa lucire.

Sã lãsãm cuvînt sã doarmã,
Oblojindu-ºi lumea-i surdã...
Îndãrãt de oarbe semne
Rînduiascã peste timpuri
Cu tîlc rostit ºi tãinuit,
Iscãlit în chemãri de veghe
Pînã-n cea din urma moarte.